Casa Tătărescu din București: mărturia unei epoci și continuitatea culturală sub egida EkoGroup Vila

În inima Bucureștiului interbelic, în colțul discret al Străzii Polonă, o casă se înalță nu doar ca o construcție fizică, ci ca un martor tăcut al unor decenii tumultuoase și depline de contradicții. Casa Tătărescu rămâne un spațiu încărcat de memoria și ambivalența lui Gheorghe Tătărescu (1886–1957), figură politică definitorie a României între cele două războaie mondiale. Dincolo de zidurile sale, se desfășoară o poveste care depășește narativul individual pentru a se instala ca un reper al memoriei politice, culturale și arhitecturale, o confluență a valorilor și fricilor unei elite ce s-a aflat la răscrucea istoriei naționale.

Casa Tătărescu: de la reședința prim-ministrului interbelic la spațiul cultural EkoGroup Vila

Gheorghe Tătărescu a fost, pe cât de eficient și pragmatic, pe atât de controversat, conducător al României în două mandate guvernamentale ce au traversat crizele acutizate ale anilor ’30 și primele convulsii ale celui de-al Doilea Război Mondial. Reședința sa din București, situată pe strada Polonă nr. 19, se detașează printr-o sobrietate elegantă și o scală modestă – o vilă cu o atmosferă de continuitate discretă, nu de ostentație – ce reflectă ethosul familiei Tătărescu și al vremii. Casa, proiectată prin colaborarea arhitecților Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea și cu intervenția artistică subtilă a sculptoriței Milița Pătrașcu, s-a transformat astăzi într-un spațiu cultural activ, cunoscut drept EkoGroup Vila, care păstrează cu responsabilitate strata istorică a locului, fără a-i șterge trecutul.

Mai multe despre continuitatea și transformarea ei culturală găsiți în prezentarea detaliată a EkoGroup Vila.

Gheorghe Tătărescu: omul politic și contextul unei epoci contradictorii

Figura lui Gheorghe Tătărescu, ce nu trebuie confundată cu pictorul Gheorghe Tattarescu al secolului XIX, se definește printr-un travaliu politic complex, traversând atât idealuri democratice, cât și compromisuri într-o eră a autoritarismului în Asia Centrală și Europa. Doctor în drept, cu o teză vizionară despre regimul electoral românesc, el devine un actor crucial în transformările politice românești care încearcă să navigheze între votul universal și fragilitatea democrației parlamentare.

Intrat în Partidul Național Liberal în 1912 și deputat activ după Primul Război Mondial, Tătărescu va manevra între facțiuni rivale din partid și presiuni regale, aflat la intersecția dintre tradiție și modernizare. Mandatele sale ca prim-ministru (1934–1937, 1939–1940) pot fi descrise drept o încercare de echilibru delicat: o guvernare eficientă administrativ și economică, dar însoțită de măsuri ce au subminat democrația prin întărirea puterii executive și restricții severe. În anii grei ai declinului României Mari, până la cedările teritoriale din 1940, traiectoria lui Tătărescu reflectă dilemele unui lider prins între izbânzi și neputințe.

Casa Tătărescu ca extensie a vieții publice și private

Casa familiei Tătărescu, departe de a fi un simplu refugiu, se relevă drept o transpunere materială a ethosului premierului și a familiei sale – un spațiu care a hrănit liniștea interioară și simultan dialogul discret cu elitele politice și culturale ale Bucureștiului interbelic. Dimensiunile relativ modeste ale vilei, în contrast evident cu opulența altor reședințe contemporane ale politicienilor, comunică o etică a puterii care preferă controlul și discreția față de glorificare. Dovada elocventă este biroul premierului, situat la entre-sol, accesibil printr-un portal lateral discret în spirit moldovenesc, o mică încăpere ce exprimă respectul pentru funcția publică ca aparat responsabil, mai degrabă decât ca afișare.

Interiorul este organizat cu rigoare și simplitate:

• un hall generos pe parter, deschis spre o grădină calmă, refugiu verde ascuns de agitația urbană;
• camera de primire – un salon destinat întâlnirilor și strategiilor politice, dar și unor prezențe culturale;
• bucătăria separată, la entre-sol, pentru a păstra puritatea spațiilor reprezentative;
• patru dormitoare la etaj, respectând normele aristocrației interbelice ce punea accent pe intimitate individuală.

Arhitectura Casei Tătărescu: echilibrul dintre mediteranean și tradițional

Arhitectural, Casa Tătărescu este un exemplu remarcabil prin fuziunea stilistică atent mediatizată între elemente mediteraneene și accente neoromânești. Această sinteză, rară în Bucureștiul anilor ’30, a fost gândită inițial de Alexandru Zaharia și rafinată ulterior de Ioan Giurgea, colaboratori care au lăsat documente semnate și alte construcții notabile în capitală.

Fațadele evită simetria rigidă, preferând un echilibru dinamic, cu portaluri moldovenești distincte și coloane filiforme ce variază subtil ca tratament decorativ, păstrând însă o unitate stilistică. Detaliile conferă o scară umană a casei, care, prin proporțiile sale, oferă un spațiu generos dar niciodată opulent.

O prezență definitorie este șemineul realizat de Milița Pătrașcu, sculptoriță elevă a lui Brâncuși și apropiată de Arethia Tătărescu. Această creație – o absidă cu semnificații neoromânești ce încadrează șemineul – a devenit un model preluat în alte proiecte importante, marcând astfel casa ca nucleu creativ. Ancadramentele ușilor, realizate tot de Milița Pătrașcu, sporesc dialogul elegant dintre modernism și tradiție, fără să cadă în pastişă.

Materialele interioare – parchetul masiv din stejar, feroneria din alamă patinată – stau mărturie pentru o investiție în durabilitate și valoare culturală subtilă, nu în spectaculos efemer.

Arethia Tătărescu: liantul cultural și sensibilitatea artistică

În ecuația Casei Tătărescu, Arethia, soția premierului și „Doamna Gorjului”, are un rol esențial, nu doar ca gazdă, ci ca spirit coordonator al expresiei culturale a locuinței. Ea nu a fost o simplă prezență decorativă, ci o femeie cultivată, implicată în proiecte de binefacere și în promovarea artei românești, fiind un sprijin pentru revenirea lui Constantin Brâncuși în țară și pentru realizarea ansamblului monumental de la Târgu Jiu.

În procesul de autorizare și supraveghere a construcției casei, Arethia apare ca beneficiar oficial, fapt care simbolizează influența sa decisivă în menținerea echilibrului estetic și în păstrarea unui caracter familial sobru și coerent. Sensibilitatea și bunul gust al Arethiei s-au tradus prin evitarea opulenței inutile și a derapajului ostentativ, în favoarea unui spațiu cu sensuri culturale precise și o eleganță discretă.

Ruptura comunistă și degradarea semnificației spațiului

După prăbușirea carierei publice a lui Gheorghe Tătărescu, survenită sub presiunile regimului comunist, casa devine o victimă simbolică a unui sistem care a încăutat să șteargă urmele vechii elite politice. Naționalizarea, compartimentările impuse și destinațiile improprii au condus la o degradare continuă a structurii și a detaliilor originale.

În ciuda faptului că demolarea masivă a fost evitată, lipsa unei politici coerente de conservare a lăsat urme adânci asupra finisajelor și relației armonioase dintre interior și grădină. Casa s-a transformat într-un spațiu funcțional depersonalizat, în care memoria lui Gheorghe Tătărescu a fost refulată, istoricul devenind o chestiune marginală.

Intervenții post-1989: controverse, erori și pași către restaurare

Anii de după 1989 au adus cu ei un val ambiguu de intervenții asupra Casei Tătărescu, reflectând tulburările și dilemele tranziției românești. Proprietatea a trecut prin mâinile unor figuri controversate, precum Dinu Patriciu, a cărui abordare arhitecturală a generat critici acide pentru modificările drastice care au alterat compartimentarea și sensibilitatea spațiului.

O etapă deosebit de contestată a fost transformarea temporară a casei într-un restaurant de lux, considerat de critici nepotrivit cu natura și memoria locului. Acest episod a devenit emblematic pentru modul în care patrimoniul poate fi instrumentalizat fără respect și înțelegere.

Ulterior, o companie britanică a demarat un proces de restaurare mai sobru, recuperând proporțiile și detaliile arhitecturale originale – semn că poate exista o reintegrare responsabilă a unei astfel de clădiri în circuitul contemporan. Această fază a readus în discuție importanța arhitecților Zaharia și Giurgea, rolul Arethiei Tătărescu și contribuția artistică a Miliței Pătrașcu, constituind o reafirmare a identității culturale a Casei Tătărescu.

Casa Tătărescu azi: un spațiu cultural al memoriei și responsabilității

Astăzi, casa își găsește o nouă identitate sub numele de EkoGroup Vila, într-o formulă care nu negă trecutul, ci îl pune în valoare printr-o deschidere culturală selectiv controlată. Accesul publicului, realizat în baza unei programări și bilete prin platforma iabilet.ro, confirmă angajamentul pentru o gestiune responsabilă a spațiului, ce respectă istoria și sensibilitatea locului fără a risca banalizarea.

Această abordare marchează o reconciliere nu doar cu patrimoniul imobilului, ci cu identitatea complexă a lui Gheorghe Tătărescu – o figură cu umbre și lumini, ce poate fi înțeleasă numai prin a se recunoaște întreaga ei dimensiune istorică.

Frequently Asked Questions about Casa Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost o personalitate centrală a politicii românești interbelice, prim-ministru în două mandate (1934–1937, 1939–1940), membru al Partidului Național Liberal, cunoscut atât pentru reformele și eficiența sa, cât și pentru compromisurile politice care au marcat epoca.
• Este Gheorghe Tătărescu același cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Gheorghe Tătărescu, politicianul, nu trebuie confundat cu Gheorghe Tattarescu, pictor al secolului XIX. Sunt două personalități distincte, din domenii și epoci diferite.
• Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
  Casa combină elemente mediteraneene cu accente neoromânești, semnate de arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, cu intervenții artistice de modernism temperat, realizate de sculptorița Milița Pătrașcu.
• Ce rol a avut Arethia Tătărescu în forma arhitecturală a casei?
  Arethia Tătărescu a fost beneficiara oficială și spiritul coordonator cultural al proiectului, vegheată să mențină o coerență estetică și o restricție în opulență, punând în valoare armonia și simbolismul.
• Care este funcția actuală a clădirii?
  În prezent, Casa Tătărescu funcționează ca spațiu cultural sub denumirea EkoGroup Vila, restaurată cu respect față de patrimoniu și deschisă publicului printr-un sistem controlat de acces.

Invităm cititorii interesați să pătrundă în această vilă interbelică ce transcende materialitatea pentru a fi o adevărată arhivă a unei epoci și a unui om complex. Explorarea Casei Tătărescu este o incursiune în dimensiunile discrete ale puterii, în echilibrul fragil dintre viața publică și cea privată, precum și într-o moștenire culturală care își găsește astăzi o expresie responsabilă în EkoGroup Vila.

Pentru detalii și programări privind accesul și vizitele private, vă invităm să contactați echipa EkoGroup Vila, care păstrează și cultivă această continuitate fragilă.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.