Răspunderea penală a minorilor: ce spune legea

Vârsta Minorului și Răspunderea Penală

Discernământul Absolut Sub 14 Ani

În România, legea stabilește niște limite clare legate de vârsta la care un copil poate fi tras la răspundere penală. Până la împlinirea vârstei de 14 ani, legea presupune, fără echivoc, că minorul nu are discernământ. Asta înseamnă că, indiferent de gravitatea faptei comise, un copil sub 14 ani nu poate fi pedepsit penal. Nu se poate face dovada contrarie, deci nu contează cât de inteligent sau conștient pare copilul respectiv. Practic, legea protejează această categorie de minori, considerând că nu au capacitatea necesară pentru a înțelege consecințele acțiunilor lor din punct de vedere penal. Chiar dacă nu răspund penal, părinții sau tutorii legali pot fi trași la răspundere civilă pentru prejudiciul cauzat de copil.

Prezumția Relativă Între 14 și 16 Ani

Situația se schimbă odată ce minorul ajunge la vârsta de 14 ani. Între 14 și 16 ani, legea operează cu o prezumție relativă de discernământ. Asta înseamnă că se presupune că minorul are discernământ, dar această prezumție poate fi răsturnată. Pentru a stabili dacă minorul a avut discernământ la momentul comiterii faptei, se va dispune o expertiză medico-legală psihiatrică. Doar dacă această expertiză confirmă lipsa discernământului, minorul nu va răspunde penal. Altfel, dacă se dovedește că a acționat cu discernământ, va fi tras la răspundere, dar vor fi aplicate măsuri educative, nu pedepse ca în cazul majorilor. Această perioadă este una de tranziție, în care legea încearcă să echilibreze protecția cu responsabilitatea Article 113 of the Penal Code.

Minorii Peste 16 Ani și Egalitatea cu Majorii

După împlinirea vârstei de 16 ani, situația minorilor se apropie și mai mult de cea a adulților în ceea ce privește răspunderea penală. Legea prezumă că minorii de peste 16 ani au discernământ. Deși această prezumție poate fi, teoretic, combătută, în practică este mult mai greu de demonstrat lipsa discernământului la această vârstă. Un minor de 16 sau 17 ani care comite o infracțiune va fi, în principiu, tras la răspundere penală. Diferența majoră față de un adult este că, în loc de pedeapsă, i se vor aplica măsuri educative, fie neprivative de libertate, fie privative de libertate, în funcție de gravitatea faptei și de circumstanțe. Instanțele specializate pentru minori vor analiza fiecare caz în parte pentru a decide cea mai potrivită măsură.

Implicațiile Faptelor Săvârșite de Minori

Răspunderea Civilă a Părinților

Când un minor ajunge să comită o faptă penală, lucrurile nu se opresc doar la el. Părinții sau tutorii legali pot fi trași la răspundere civilă pentru prejudiciul cauzat. Asta înseamnă că, pe lângă orice măsură educativă sau sancțiune aplicată minorului, părinții pot fi obligați să acopere daunele materiale sau morale rezultate din fapta copilului lor. Această răspundere civilă nu este automată, ci depinde de mai mulți factori, inclusiv de modul în care părinții și-au îndeplinit obligațiile de supraveghere și educare. Nu e vorba doar de a fi părinte, ci și de a fi un părinte care a depus eforturi rezonabile pentru a preveni astfel de situații. E o chestiune destul de delicată, pentru că legea încearcă să echilibreze protecția victimei cu realitatea că un copil nu este întotdeauna sub controlul perfect al părinților.

Măsuri Educative în Loc de Pedeapsă

Un aspect important de înțeles este că, în majoritatea cazurilor, minorii care comit infracțiuni nu sunt tratați la fel ca adulții. Codul penal prevede aplicarea unor măsuri educative în locul pedepselor tradiționale. Acestea pot varia de la simple avertismente și consiliere, până la internarea în centre speciale. Scopul principal nu este de a pedepsi în sensul clasic, ci de a reeduca și reabilita minorul, ajutându-l să înțeleagă gravitatea faptei și să se reintegreze social. Alegerea măsurii educative potrivite se face în funcție de vârsta minorului, gradul său de discernământ, natura infracțiunii și circumstanțele concrete. E un efort de a oferi o a doua șansă, concentrându-se pe viitorul copilului.

Mituri Comune Despre Răspunderea Penală Juvenilă

Există multe idei greșite despre cum funcționează răspunderea penală a minorilor. Un mit frecvent este că minorii nu răspund deloc penal, indiferent de ce fac. Adevărul e că, odată ce ating o anumită vârstă și demonstrează discernământ, ei pot fi trași la răspundere. Alt mit ar fi că toți minorii care comit infracțiuni ajung în închisoare. De fapt, sistemul judiciar juvenil pune accent pe măsuri educative și alternative, iar încarcerarea este, de obicei, ultima soluție, rezervată cazurilor foarte grave. De asemenea, se crede uneori că părinții sunt întotdeauna responsabili financiar pentru faptele copiilor lor, dar, cum am menționat, răspunderea lor civilă este condiționată și nu absolută. E bine să ne bazăm pe informații corecte, nu pe presupuneri.

Procedurile Judiciare în Cauzele cu Minori

Când vine vorba de minori implicați în fapte penale, legea prevede niște reguli speciale, menite să protejeze pe cât posibil copilul. Nu e ca la adulți, unde totul e mult mai direct. Aici, totul se învârte în jurul interesului superior al copilului, un principiu de bază în orice demers judiciar care îl vizează. Copiii au dreptul la un avocat încă de la primele măsuri luate împotriva lor, chiar dacă părinții nu sunt prezenți sau nu au fost informați imediat. E o chestiune de siguranță și de a te asigura că drepturile lor sunt respectate din start.

Rolul Avocatului Minorului

Prezența unui avocat este absolut necesară. Acesta nu e doar un simplu consilier, ci un apărător al drepturilor copilului pe tot parcursul procesului. Avocatul se asigură că minorul înțelege ce se întâmplă, că nu este presat și că toate procedurile sunt respectate. E ca un scut pentru copil în fața unui sistem care poate părea complicat și intimidant. Gândește-te la el ca la un ghid de încredere în labirintul juridic, ajutând la deschiderea unui dosar dacă este cazul.

Instanțele Specializate pentru Minori

Procesele care implică minori nu se judecă la orice tribunal. Există instanțe speciale, cu judecători care au pregătire suplimentară pentru a lucra cu tineri. Acești magistrați sunt instruiți să înțeleagă specificul vârstei, să fie mai empatici și să aplice legea într-un mod adaptat. Scopul nu este doar de a sancționa, ci și de a reabilita și de a preveni repetarea faptei. Se pune un accent deosebit pe educație și pe găsirea celor mai potrivite măsuri pentru fiecare caz în parte.

Protecția Datelor Personale și a Vieții Private

Un aspect foarte important este confidențialitatea. Identitatea minorilor implicați în astfel de cauze este protejată. Nu se publică informații care ar putea duce la dezvăluirea numelui lor, decât dacă există un motiv legal bine întemeiat. Ședințele de judecată se desfășoară, de regulă, în camera de consiliu, tocmai pentru a asigura un mediu mai discret și mai puțin stresant pentru copil. Viața lui privată este un bun de protejat, iar legea o ia în serios.

Tipuri de Măsuri Aplicabile Minorilor

Măsuri Educative Neprivative de Libertate

Când vine vorba de fapte penale comise de minori, legea nu se rezumă doar la pedepse. Există o întreagă gamă de măsuri educative menite să corecteze comportamentul, fără a-l izola complet pe tânăr de societate. Măsurile neprivative de libertate sunt, de fapt, cele mai frecvent aplicate. Gândește-te la ele ca la niște intervenții țintite. Pot include obligația de a repara prejudiciul cauzat, dacă e posibil, sau prestarea unor activități în folosul comunității. Uneori, se poate impune și participarea la programe de consiliere psihologică sau terapie. Scopul principal este reeducarea și reintegrarea socială. Aceste măsuri sunt adaptate fiecărui caz în parte, luând în considerare vârsta minorului, gradul său de maturitate și circumstanțele faptei. Nu e vorba doar de a-l "certă", ci de a-l ghida spre o cale mai bună.

Măsuri Educative Privative de Libertate

În situații mai grave, când fapta este de o anumită gravitate sau când măsurile mai blânde nu au dat rezultate, legea prevede și măsuri educative privative de libertate. Asta înseamnă, practic, plasarea minorului într-un centru specializat, unde primește supraveghere constantă și un program educativ structurat. Nu e vorba de închisori obișnuite, ci de instituții menite să ofere un mediu controlat, dar totuși orientat spre recuperare. Aici, accentul cade pe un program zilnic bine definit, care include educație formală, consiliere și activități menite să-i dezvolte abilitățile sociale și profesionale. Aceste măsuri sunt considerate ultimele, aplicate doar când este absolut necesar. Ele implică o limitare a libertății, dar cu un obiectiv clar: să-l ajute pe minor să înțeleagă gravitatea acțiunilor sale și să-l pregătească pentru o viață fără infracțiuni.

Obligații și Restricții Educative

Pe lângă cele două categorii principale, există și o serie de obligații și restricții educative care pot fi impuse minorilor. Acestea sunt, de obicei, mai specifice și vizează direct anumite comportamente sau influențe. De exemplu, un minor poate fi obligat să nu frecventeze anumite locuri sau să nu se întâlnească cu anumite persoane, mai ales dacă acestea au avut o influență negativă asupra sa. De asemenea, pot fi impuse restricții legate de consumul de alcool sau substanțe interzise, sau chiar interdicția de a participa la jocuri de noroc. Uneori, instanța poate considera că simplul fapt de a fi adus în fața autorităților a fost o lecție suficientă, renunțând la impunerea unor măsuri suplimentare. Ideea este de a elimina factorii de risc din viața minorului. Aceste măsuri, deși pot părea mai puțin severe, sunt importante pentru a modela comportamentul și a preveni recidiva, oferind un cadru de siguranță și ghidare.

Noutăți Legislative și Proiecte de Cod Penal

Analiza Codului Penal în Vigoare

Legislația actuală, așa cum este reflectată în Codul Penal, stabilește deja un cadru pentru răspunderea penală a minorilor, diferențiind pedepsele în funcție de vârsta la care fapta a fost comisă. De exemplu, articolul 113 din Codul Penal definește limitele de vârstă și condițiile în care un minor poate fi tras la răspundere penală. Este important de înțeles că legea nu tratează toți minorii la fel; există distincții clare între cei sub 14 ani, cei între 14 și 16 ani, și cei peste 16 ani, fiecare categorie având un regim juridic specific. Această abordare reflectă o preocupare constantă pentru adaptarea justiției penale la particularitățile vârstei fragede.

Elemente de Inovație în Proiectul de Cod Penal

Proiectele de modificare a Codului Penal aduc adesea în discuție ajustări menite să îmbunătățească aplicarea legii, inclusiv în ceea ce privește minorii. Se caută, de regulă, o mai bună corelare a măsurilor educative cu specificul fiecărui caz, punând accent pe reabilitare și reintegrare socială, mai degrabă decât pe simpla sancționare. Un aspect care ar putea fi modificat vizează, de pildă, flexibilizarea aplicării unor măsuri sau extinderea perioadei în care anumite sancțiuni pot fi luate în considerare. De asemenea, se analizează constant cum pot fi integrate mai eficient noile perspective psihologice și pedagogice în sistemul de justiție juvenilă, pentru a răspunde mai bine nevoilor de dezvoltare ale tinerilor. Modificarea articolului 158, alineatul (4) al Codului Penal, prin Legea nr. 116/2025, a reconfigurat principiul disponibilității în cazurile cu regim mixt de punere în mișcare și de urmărire penală, un detaliu tehnic ce poate influența modul în care anumite fapte sunt gestionate [0a4f].

Impactul Asupra Răspunderii Penale a Minorilor

Schimbările legislative, fie că sunt deja în vigoare sau propuse, au un impact direct asupra modului în care minorii sunt judecați și, eventual, sancționați. Scopul principal este de a crea un sistem mai echitabil și mai eficient, care să protejeze atât societatea, cât și pe tânărul aflat în conflict cu legea. Se dorește ca măsurile dispuse să fie proporționale cu gravitatea faptei, dar și cu gradul de maturitate și circumstanțele personale ale minorului. Este un proces continuu de adaptare a legii la realitățile sociale și la înțelegerea noastră despre dezvoltarea umană, încercând să găsim un echilibru între necesitatea de a trage la răspundere și cea de a oferi o șansă de reabilitare. Aceste ajustări legislative sunt menite să asigure că sistemul de justiție penală juvenilă rămâne relevant și eficient în contextul societății contemporane.

Răspunderea Penală în Situații Specifice

Infracțiuni Sexuale și Cauze de Nepedepsire

Când vine vorba de infracțiuni mai delicate, cum ar fi cele de natură sexuală, legea are prevederi speciale, mai ales când sunt implicate persoane minore. Uneori, chiar dacă o faptă ar putea părea infracțiune, pot exista motive pentru care persoana nu este pedepsită. Asta nu înseamnă că fapta e ok, ci că sistemul legal ia în considerare anumite circumstanțe. De exemplu, în cazul infracțiunilor sexuale, dacă victima este minoră, dar autorul este și el minor și se află într-o situație de vulnerabilitate similară, se poate ajunge la o cauză de nepedepsire. E un echilibru greu de găsit, dar scopul e să se protejeze pe cine e mai expus.

Situații de Achitare și Încetare a Procesului Penal

Nu orice acuzație ajunge la o condamnare. Există situații în care un proces penal poate fi oprit înainte de final, fie prin achitare, fie prin încetarea procesului. Achitarea înseamnă că instanța a decis că persoana nu a comis fapta pentru care a fost acuzată, sau că fapta nu este prevăzută de legea penală. Încetarea procesului penal poate surveni din diverse motive, cum ar fi decesul inculpatului, prescripția răspunderii penale sau împăcarea părților în anumite cazuri. Pentru minori, aceste proceduri sunt tratate cu o atenție sporită, având în vedere impactul pe termen lung.

Diferența dintre Nepedepsire și Achitare

E important să facem distincția între nepedepsire și achitare, chiar dacă ambele duc la lipsa unei pedepse. Nepedepsirea se referă la situații în care legea prevede explicit că o anumită faptă, deși ar putea fi considerată infracțiune, nu atrage răspunderea penală din motive de utilitate socială sau de protecție a unor categorii vulnerabile, cum am discutat mai sus. Achitarea, pe de altă parte, este o decizie a instanței care constată, după analizarea probelor, că nu există temei legal pentru a condamna persoana. Practic, nepedepsirea e o prevedere legală generală, pe când achitarea e o soluție specifică fiecărui caz în parte. Uneori, chiar și în cazul minorilor, se poate ajunge la situația în care o faptă să fie analizată prin prisma ajutorului acordat unui infractor, dacă circumstanțele o cer.

Factori ce Influentează Comiterea Infracțiunilor de Către Minori

Influența Anturajului și a Prietenilor

E, să fim serioși, cine nu a fost influențat de prieteni la un moment dat? Pentru un minor, anturajul poate fi un factor destul de puternic în deciziile pe care le ia, mai ales când vine vorba de a ieși din zona de confort sau, din păcate, de a încălca legea. Dorința de a fi acceptat, de a se integra într-un grup, poate împinge un tânăr să facă lucruri pe care altfel nu le-ar face. Uneori, presiunea grupului este subtilă, alteori e destul de directă. Prietenii pot deveni un model, fie el unul bun sau unul prost. E important de înțeles că nu toți prietenii sunt o influență negativă, dar în contextul infracțional, anturajul nepotrivit poate juca un rol major. Un tânăr poate ajunge să creadă că anumite fapte sunt normale sau chiar cool, doar pentru că așa fac și ceilalți din cercul său. E ca și cum ai încerca să-ți protejezi proprietatea de hoți, dar în loc de hoți, ai de-a face cu influențe negative care te pot duce pe căi greșite.

Dorința de Apartenență Socială

Legat de ce spuneam mai sus, dorința asta de a aparține unui grup, de a fi

Cazuri Practice și Curiozități Judiciare

Infracțiuni Patrimoniale și Contra Persoanei

În practica judiciară, se întâlnesc frecvent infracțiuni comise de minori care vizează bunurile altora, cum ar fi furturile sau tâlhăriile. Acestea pot varia de la simple sustrageri din magazine până la fapte mai grave, care implică violență. Pe lângă acestea, infracțiunile contra persoanei, precum lovirea sau alte violențe, sunt, de asemenea, prezente în dosarele juvenile. Este important de reținut că, în funcție de vârsta și discernământul minorului, răspunderea penală poate fi diferită, iar accentul se pune adesea pe măsuri educative. De exemplu, un minor de 15 ani care fură un telefon mobil va fi tratat diferit față de unul de 17 ani care comite aceeași faptă, chiar dacă ambii sunt considerați minori. Analiza atentă a circumstanțelor fiecărui caz este esențială pentru a stabili o soluție justă și proporțională, conform principiilor dreptului penal [fc81].

Fapte Penale Mai Puțin Comune

Pe lângă infracțiunile clasice, există și situații mai rare în care minorii ajung să comită fapte penale neobișnuite. Acestea pot include infracțiuni informatice, cum ar fi accesul neautorizat la sisteme, sau fapte legate de traficul de droguri, unde minorii pot fi fie autori, fie complici. Uneori, curiozitatea sau influența grupului pot duce la comiterea unor infracțiuni considerate mai puțin comune în rândul tinerilor. De exemplu, implicarea în acte de vandalism de amploare sau chiar în infracțiuni de fals. Aceste cazuri ridică întrebări specifice legate de modul de investigare și de tipul de măsuri educative sau, în cazuri excepționale, penale, care ar trebui aplicate. Fiecare situație necesită o abordare individualizată.

Exemple din Practica Judiciară

Un exemplu concret ar fi cazul unui minor de 14 ani care, sub influența anturajului, a participat la un furt dintr-un magazin. Deși a împlinit vârsta minimă de răspundere penală, instanța a dispus aplicarea unor măsuri educative neprivative de libertate, precum supravegherea și obligarea la frecventarea unor cursuri de formare. Într-o altă speță, un adolescent de 17 ani, implicat într-o altercație soldată cu vătămări corporale, a primit o pedeapsă cu suspendare, având în vedere circumstanțele personale și faptul că a depus eforturi pentru a repara prejudiciul cauzat. Aceste exemple ilustrează flexibilitatea sistemului judiciar în adaptarea sancțiunilor la specificul fiecărui caz, punând accent pe reintegrarea și corectarea comportamentului minorului.

Rolul Autorităților în Protecția Minorilor

Cooperarea Interinstituțională

Când vine vorba de minori care ajung să comită fapte penale, nu e ca și cum o singură instituție rezolvă totul. E nevoie de o colaborare strânsă între diverse entități. Vorbim aici de poliție, procurori, instanțe, dar și de serviciile de asistență socială de la nivel local. Fiecare are rolul lui, iar dacă nu lucrează împreună, lucrurile se pot complica serios. Gândește-te că un copil poate fi sub supravegherea unui consilier de probațiune, dar în același timp să aibă nevoie de sprijin psihologic sau de o măsură de protecție socială. E esențial ca informațiile să circule și ca deciziile să fie luate în cunoștință de cauză, luând în calcul toate aspectele vieții minorului.

Consilierea și Informarea Minorilor

Un aspect pe care mulți îl trec cu vederea e cât de important e ca minorii să înțeleagă ce se întâmplă cu ei. Nu poți să te aștepți ca un copil, mai ales dacă e la prima întâlnire cu sistemul judiciar, să știe ce drepturi are sau ce înseamnă procedurile. Aici intervin autoritățile, dar și avocații sau consilierii specializați, care trebuie să îi explice totul pe înțelesul lor. Nu e vorba doar de a-i informa despre proceduri, ci și de a le oferi sprijin emoțional, de a-i ajuta să înțeleagă consecințele faptelor lor și de a-i ghida spre o reintegrare cât mai bună în societate. E un proces delicat, care necesită răbdare și o comunicare adaptată vârstei.

Pregătirea Specială a Personalului

Nu oricine poate lucra cu minori în situații delicate. Cei care se ocupă de cazurile acestea – fie că vorbim de polițiști, judecători, procurori sau asistenți sociali – au nevoie de o pregătire specifică. Trebuie să înțeleagă psihologia copilului, să știe cum să abordeze situații dificile, cum să gestioneze conflictele și cum să aplice măsurile educative într-un mod care să nu le afecteze negativ dezvoltarea. Un personal bine pregătit face diferența între o procedură care ajută un minor să își revină și una care îl poate marca pe viață. E vorba de a avea empatie, dar și de a fi ferm, acolo unde situația o cere.

Considerații Generale Privind Răspunderea Penală

Principiul Personalității Răspunderii Penale

Un aspect fundamental de înțeles este că răspunderea penală este, prin excelență, personală. Asta înseamnă că nimeni nu poate fi tras la răspundere penală pentru faptele comise de altcineva, nici măcar părinții pentru copiii lor minori. Ideea că părinții ar putea ajunge la închisoare dacă un copil săvârșește o infracțiune este, deci, un mit. Legea este clară în această privință: fiecare răspunde pentru propriile acțiuni. Această personalizare a răspunderii penale este o piatră de temelie a sistemului nostru juridic, asigurând că justiția se aplică individual.

Proporționalitatea Măsurilor Dispuse

Atunci când vine vorba de minori, legea pune un accent deosebit pe proporționalitate. Măsurile dispuse nu trebuie să fie mai aspre decât este necesar pentru atingerea scopului educativ sau de reeducare. Se iau în considerare o serie de factori, precum gravitatea faptei, circumstanțele în care a fost comisă, dar și particularitățile de vârstă și dezvoltare ale minorului. Scopul principal nu este neapărat pedepsirea, ci mai degrabă corectarea comportamentului și reintegrarea socială a tânărului. Gândiți-vă la asta ca la o ajustare fină, nu la o lovitură puternică.

Efectele Procedurilor Asupra Psihicului Minorilor

Este esențial să recunoaștem că procedurile judiciare, chiar și cele menite să fie educative, pot avea un impact semnificativ asupra psihicului unui minor. Tinerii sunt, prin natura vârstei, mai vulnerabili la stres, anxietate și confuzie. De aceea, sistemul judiciar încearcă, pe cât posibil, să minimizeze aceste efecte negative. Se pune accent pe un tratament respectuos, pe explicarea clară a fiecărui pas și pe asigurarea unui mediu cât mai puțin traumatizant. Protejarea bunăstării emoționale a minorului pe parcursul procesului este la fel de importantă ca și stabilirea adevărului.

Întrebări Frecvente

Pot fi părinții pedepsiți penal pentru faptele copilului lor?

Nu, răspunderea penală este personală. Asta înseamnă că doar persoana care a comis fapta răspunde penal. Părinții pot fi însă responsabili civil, adică vor trebui să plătească pentru daunele cauzate de copilul lor.

Copiii sub 14 ani pot fi trași la răspundere penală?

Legea spune că minorii sub 14 ani nu au discernământ, adică nu înțeleg ce fac. Din acest motiv, ei nu răspund penal pentru nicio faptă, indiferent cât de gravă ar fi.

Ce se întâmplă dacă un copil între 14 și 16 ani comite o infracțiune?

Pentru copiii între 14 și 16 ani, legea presupune că nu au discernământ, dar această prezumție poate fi dovedită ca fiind greșită printr-o expertiză medicală. Dacă se dovedește că au avut discernământ, pot fi aplicate măsuri educative.

Minorii peste 16 ani sunt tratați la fel ca adulții în fața legii?

Copiii peste 16 ani sunt considerați, în general, că au discernământ, la fel ca adulții. Totuși, în loc de pedeapsă, li se pot aplica măsuri educative, care sunt adaptate vârstei și situației lor.

Ce fel de măsuri se pot lua împotriva minorilor care au comis fapte?

Există măsuri educative neprivative de libertate (cum ar fi supravegherea, consilierea) și măsuri educative privative de libertate (internarea într-un centru special). Acestea sunt alese în funcție de gravitatea faptei și de personalitatea minorului.

Ce înseamnă „cauză de nepedepsire”?

O cauză de nepedepsire înseamnă că, deși o persoană a comis o faptă care ar fi infracțiune, legea decide să nu o pedepsească. Procesul penal se poate încheia, dar persoana rămâne cu „eticheta” de infractor.

De ce este important rolul avocatului în procesele cu minori?

Avocatul apără drepturile minorului pe tot parcursul procesului. Este esențial ca minorul să aibă un apărător din momentul în care încep procedurile, pentru a se asigura că este tratat corect și că drepturile sale sunt respectate.

Cum sunt protejate datele personale ale minorilor în procesele judiciare?

Legea protejează cu strictețe viața privată a minorilor. Identitatea lor nu trebuie dezvăluită public, iar informațiile din dosare sunt confidențiale pentru a nu le afecta dezvoltarea emoțională și socială.